Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital joi dimineață, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de o dubiță, pe strada Transilvaniei din Oradea.
Accidentul s-a produs în jurul orei 8.00, a declarat pentru BIHOREANUL comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
„Au fost implicate o autoutilitară care, în condiții ce urmează să fie stabilite din cercetări, a acroșat o motocicletă. Conducătorul motocicletei a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, a precizat reprezentanta Poliției.
Din informațiile obținute de BIHOREANUL, dubița era condusă de o femeie, iar motociclistul a fost rănit ușor.
La locul accidentului au intervenit pompierii paramedici din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, care i-au acordat primul ajutor tânărului.
„Pompierii paramedici au evaluat victima, un tânăr în vârstă de 17 ani, și i-au acordat îngrijirile care se impuneau, respectiv primul ajutor calificat. Ulterior, l-au transportat la spital, conștient și cooperant”, a declarat pentru BIHOREANUL colonelul Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.