Accident, miercuri, în jurul prânzului, la ieşirea din Husasău de Tinca, spre Tinca, pe Drumul Judeţean 792 A.

"Din primele informaţii, un autotren încrăcat cu cereale a intrat în balans în momentul în care a pătruns într-o curbă şi s-a răsturnat peste un autoturism", a anunţat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Şoferul TIR-ului a rămas încarcerat, însă conducătorul autoturismului a ieşit singur din maşină. De altfel, cel din urmă s-a ales doar cu contuzii, dat fiind faptul că maşina mare s-a răsturnat pe partea opusă acestuia.

"Trei echipaje de pompieri militari au fost mobilizate la locul accidentului: o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului Salonta şi o autospecială de tip B2 (echipajul de prim ajutor) de la Tinca, precum şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În momentul de faţă pompierii acţionează pentru extragerea victimei încarcerate în cabina TIR-ului. În prezent, victima este conştientă, echipajele medicale acordându-i primul ajutor", a declarat BIHOREANULUI căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Circulaţia în zonă se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat al ISU, "atât şoferul autotrenului, care suferise contuzii la membrele inferioare, cât şi şoferul autoturismului, care prezenta contuzie toracică, au fost asistaţi medical şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de cele două echipaje ale SMURD şi SAJ".