O maşină s-a răsturnat în afara carosabilului rupând un stâlp electric şi lovit apoi un copac în urma unui accident care a avut loc miercuri dimineaţa lângă Sântandrei. Accidentul s-a petrecut după ce un şofer de 64 de ani din Oradea nu s-a asigurat la ieşirea dintr-o benzinărie, iar maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu o alta, care depăşea neregulamentar pe linie continuă.
"Miercuri, 23 decembrie a.c., la ora 09.05, pe drumul judeţean 797, la intersecţia cu drumul comunal 75, în afara localităţii bihorene Sântandrei, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, la ieşirea din incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi situată în dreapta sensului de deplasare către Tărian, nu s-a asigurat corespunzător faţă de toţi participanţii la trafic şi a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla angajat în depăşirea neregulamentară a unui alt autoturism, în zonă cu marcaj longitudinal continuu, condus înspre Oradea de un tânăr de 23 de ani, din Cheresig, judeţul Bihor", au transmis, miercuri după amiaza, reprezentanţii IPJ Bihor.
După momentul impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit carosabilul, s-a răsturnat pe partea dreaptă, a lovit un stâlp de electricitate, care s-a rupt în urma impactului, iar apoi a lovit un copac, se mai arată în comunicatul Poliţiei.
În urma accidentului rutier, şoferul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare.
Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.