Un bărbat în vârstă de 38 de ani din localitatea Ponoară a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost acroșat de o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 27 de ani.

Accidentul s-a produs la ora 4.50, în localitatea bihoreană Topa de Criș.

Conform unui comunicat al Poliției Bihor, bărbatul circula pe partea carosabilă, când a fost accidentat de un tânăr de 27 de ani, din comuna Coștuleni, județul Iași, care conducea o autoutilitară dinspre Borod spre Aleșd.

"În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, se arată în informare.

Ancheta în caz este continuată de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd.