Un accident rutier mortal s-a produs joi după-amiază, pe o stradă din orașul Valea lui Mihai, unde un pieton și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un tractor cu remorcă.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, apelul la 112 a fost făcut la ora 15.50.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un tractor agricol cu remorcă, care, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat un pieton”, a transmis purtătoarea de cuvânt a IPJ, comisar șef Alina Fărcuța.
Victima a fost rănită grav și nu a mai putut fi salvată de echipajele medicale. Pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate la fața locului.
Traficul rutier în zonă a fost blocat temporar, fiind dirijat de polițiști.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Marghita, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
UPDATE: Victima, o octogenară în cărucior
Vineri, Poliția Bihor a transmis că victima a fost o femeie de 81 de ani din Valea lui Mihai.
În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia a fost lovită de brațul unui utilaj agricol care s-a deschis în mers. Femeia era într-un cărucior electric pentru persoane cu dizabilități. Citește mai departe, AICI!