O femeie în vârstă de 70 de ani a murit joi seară, în urma unui accident produs pe DN 190/C, în afara localității bihorene Sălacea. Victima era întinsă pe drum când a fost lovită de o mașină condusă de o tânără șoferiță.

Accidentul s-a produs în jurul orei 23.35.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, la fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 23.36, o tânără de 21 de ani, din comuna Pir, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 190/C, în afara localității Sălacea, Bihor, pe direcția Otomani – Pir, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi accidentat o femeie de 70 de ani, din Sălacea, care s-ar fi aflat întinsă pe partea carosabilă, paralel cu axul drumului, în calitate de pieton”, arată un comunicat transmis vineri de Poliția Bihor.

După impact, șoferița a pierdut controlul mașinii și a ajuns în șanț, pe partea dreaptă a direcției de deplasare.

Femeia de 70 de ani a murit pe loc.

Și tânăra șoferiță, dar și pasagerul ei, un bărbat de 31 de ani, din Sălacea, au suferit leziuni ușoare, ajungând la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

„În urma testării conducătoarei autoturismului cu aparatele etilotest și drug-test, rezultatele au fost negative”, a mai transmis Poliția Bihor.

Ancheta este continuată de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cercetările urmează să stabilească și în ce împrejurări a ajuns victima să fie întinsă pe drum.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!