Doi poliţişti şi-au pierdut viaţa noaptea trecută după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a cocnit de un altul, în apropire de oraşul Râmnicu Vâlcea. Se pare că poliţistul care a condus maşina era băut.

În autoturism se aflau trei poliţişti şi, dintr-un motiv încă neelucidat, maşina lor a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de o altă maşină. Impactul a fost atât de puternic, încât maşinile au fost aruncate la câţiva metri una de cealaltă.

Un alt poliţist, care era pasager în maşină, a decedat pe loc, iar şoferul a murit la spital. Cel de-al treilea poliţist, care se afla în maşină, a fost transportat la spital în stare gravă. Şi şoferul din a doua maşină a fost rănit şi transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Martorii au povestit că poliţistul care a provocat accidentul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.