Un bărbat în vârstă de 96 de ani a murit vineri, după ce a traversat neregulamentar Drumul Național 76, în Pocola, și a fost lovit de o mașină.

Conform unei informări transmise sâmbătă de reprezentanţii IPJ Bihor, poliţiştii au fost alertaţi printr-un apel la 112 despre un grav accident rutier produs pe DN 76, în localitatea Pocola, în jurul orei 18.42.

La faţa locului, poliţiştii Biroului Rutier Beiuş au constatat că, în împrejurări ce urmează să fie clarificate în urma anchetei, un bărbat în vârstă de 96 de ani, localnic din Pocola, a fost lovit de un autoturism în timp ce încerca să traverseze drumul printr-un loc nepermis. 

Vehiculul era condus regulamentar, pe direcţia Beiuş - Oradea, de un bărbat de 48 de ani, de asemenea din Pocola.

În urma impactului, pietonul a suferit multiple leziuni grave. Deşi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, acesta a decedat în drum spre spital, în ciuda eforturilor echipajului medical de a-i salva viaţa.

Șoferul autoturismului a fost testat pentru alcoolemie şi consumul de substanţe interzise, însă rezultatele au fost negative.

Cercetările sunt în desfăşurare sub supravegherea unui procuror, poliţiştii Biroului Rutier Beiuş urmând să stabilească circumstanţele exacte ale producerii accidentului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!