Trei tineri au fost răniți, joi seară, într-un accident produs pe DN19/B, în afara localității Dolea, după ce un șofer de 19 ani, băut și cu dreptul de a conduce suspendat, a intrat într-o depășire neregulamentară, pe marcaj continuu.
Accidentul a fost anunțat prin 112 la ora 23.32, iar cazul este cercetat de polițiștii Biroului Rutier Marghita.
Potrivit unui comunicat transmis vineri dimineață de Poliția Bihor, din primele cercetări făcute la fața locului a reieșit că tânărul de 19 ani, din comuna Petreu, conducea un autoturism pe DN19/B, în afara localității Dolea, spre Suplacu de Barcău.
„În condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, pe marcaj simplu continuu, a unui autoturism care circula în aceeași direcție și, aflându-se paralel cu acesta, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Prelipca, județul Suceava”, se arată în informarea IPJ Bihor.
După impact, șoferul de 19 ani „a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns în șanțul din partea dreaptă, iar apoi a fost proiectat pe partea carosabilă, pe plafon, pe sensul inițial de deplasare”, au transmis polițiștii.
În urma accidentului, au fost răniți șoferul care ar fi provocat evenimentul rutier, precum și doi pasageri aflați în mașina acestuia: un tânăr de 21 de ani și o tânără de 19 ani. Toți trei au fost transportați la spital pentru îngrijiri, arată Poliția Bihor.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto de 19 ani cu aparatul etilotest, constatând că acesta avea o concentrație de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În schimb, testarea rapidă cu aparatul drug-test a avut rezultat negativ.
În plus, verificările făcute de polițiști au arătat că același tânăr avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului.
UPDATE: Tânăra de 19 ani, internată
Tânăra 19 ani a rămas internată pe secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean din Oradea, cu un traumatism de coloană.
Atât șoferul, cât și pasagerul de 21 de ani au suferit traumatisme minore și nu au fost internați.