Forţele de intervenţie ISU Călăraşi au activat, sâmbătă, planul roşu în urma unui accident în care au fost implicate 29 de autovehicule pe autostrada A2, pe sensul de deplasare spre Constanţa.

Se pare că accidentul a fost provocat de neadaptarea vitezei în condiţii de ceaţă. Trei persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite şi transportate la spital.

Teribilul accident s-a petrecut la kilometrul 67, în apropiere de Lehliu. În şapte spitale din Capitală sunt trataţi în jur de 40 de răniţi. 13 sunt la Bagdasar, 9 la Floreasca, 5 la Pantelimon, 5 la Universitar, 4 la Elias, 3 la Sfântul Ioan şi doi copii, la Grigore Alexandrescu.

Inţial cei doi copii au fost duşi la Floreasca, dar medicii de acolo au decis că au nevoie de îngrjiri de specialitate.

Potrivit digi24.ro, acesta este un accident fără precedent pentru A2. A mai fost un carambol în anul 2006, când a fost implicat un număr mai mare de maşini, în jur de 50, cauza fiind fumul provocat de la incendierea miriştilor. Atunci, a existat doar o victimă care a decedat.

UPDATE:

Traficul în zonă a fost reluat după 9 ore de la petrecerea accidentului. Şoferii sunt atenţionaţi, prin Centrul Info Trafic, să fie atenţi cum conduc deoarece pe şosea mai există cioburi, ulei şi benzină. 

Citeşte UPDATE despre carambolul de pe A2 aici: Carambol cu 32 de maşini: Dosar penal deschis în urma celui mai grav accident produs pe o autostradă în România, care s-a soldat cu patru morţi şi 56 de răniţi