Două mașini Mercedes s-au ciocnit luni seară pe Șoseaua Borșului, la ieșirea din Oradea.

Potrivit unui cititor, care a transmis BIHOREANULUI și imagini, cele două mașini s-au lovit în apropiere de magazinul Kaufland. „Este vorba despre două autoturisme Mercedes, un GLE Coupe, și un ML Facelift”, a transmis martorul.

Impactul a fost destul de puternic. Cele două autoturisme au fost serios avariate, airbag-urile acestora deschizându-se.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Rutiere și ale pompierilor, care au fost prezenți inclusiv cu o autospecială cu apă și spumă, pentru a preîntâmpina apariția vreunui incendiu.

Deocamdată nu sunt clare împrejurările în care a avut loc întâmplarea.

Cert este că, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul șef Alina Dinu, nicio persoană nu a fost rănită, iar în evidențele Poliției Rutiere, evenimentul a fost înregistrat ca o simplă tamponare.