Traficul a fost îngreunat, luni dimineaţă, în Oradea, la intersecţia dintre Bulevardul Decebal şi strada Tudor Vladimirescu, după ce un pieton a fost lovit de un autoturism.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, accidentul a fost anunţat la 112 la ora 9.58.

"Pietonul lovit a fost ajutat de un coleg care se afla în timpul său liber. Acesta a intervenit pentru a-i acorda victimei primul ajutor, iar apoi a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat pompierii paramedici de la Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care i-au oferit îngrijiri medicale persoanei rănite şi au transportat-o la spital", a declarat BIHOREANULUI purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.

Traficul în zonă a fost îngreunat, iar în jurul orei 10.30 încă era dirijat de oamenii legii.

Circumstanţele producerii acidentului nu sunt deocamdată cunoscute.

"Poliţiştii rutieri aflaţi la faţa locului efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier", a declarat comisarul-şef Alina Fărcuţa.

UPDATE:

Paramedicul salvator

Potrivit unui comunicat transmis ulterior de reprezentanta ISU Crişana, pompierul aflat în timpul liber care l-a ajutat pe pieton şi a sunat la 112 a fost Romocea Ştefan Romeo. "Plutonier adjutant şef Romocea Romeo, în vârstă de 41 de ani, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea din anul 2006, iar din anul 2013 încadrează ambulanţa SMURD a subunităţii (în prezent fiind comandat de echipaj paramedical), intervenind de-a a lungul carierei pentru salvarea a numeroase vieţi", a precizat locotenent-colonel Camelia Roşca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!