Două autoturisme au fost implicate într-un accident vineri dimineața pe centura Aleșd, soldat cu patru persoane rănite, dintre care doi copii, unul dintre ei - un băiat de circa 7 ani - fiind grav rănit, conform unei informări trimise de reprezentanții ISU Crișana.

Apelul 112 a fost înregistrat la ora 07.50 și, pentru salvarea victimelor, la locul evenimentului „au fost mobilizate în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al SAJ, iar ulterior și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și autospeciala medicului de urgență”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana. 

Echipajele SMURD și SAJ le-au acordat îngrijirile care se impuneau celor patru persoane implicate în accident, acestea fiind transportate ulterior la spital.

De asemenea, echipajul de pompieri care încadrează autospeciala de stingere a acționat pentru asigurarea normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii evenimentului.

Imaginile de la fața locului arată că impactul între mașini a fost puternic, ambele fiind grav avariate.

foto: ISU Crișana

Impactul s-a petrecut la intersecția șoselei de centură cu strada Oborului. Potrivit agentului șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.

Se pare că ar fi fost vorba despre o neacordare de prioritate.

UPDATE:

După intervenția de la fața locului, patru persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor, cu diferite răni.

Este vorba despre o mamă și doi copii (un băiețel de 7 ani și o fetiță de 10 ani), dintr-o mașină, și de șoferul din cealaltă mașină. 

Potrivit dr. Hadrian Borcea, băiatul de 7 ani a suferit un traumatism cranian, cu un hematom intracranian, și a rămas internat pe secția de Neurochirurgie. Mama lui, care are o rană ușoară, va rămâne cu băiatul în spital, ca însoțitor. 

Fetița de 10 ani are răni ușoare, la fel și șoferul din cealaltă mașină, conform aceleiași surse. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!