Accident îngrozitor, luni înainte de prânz, pe şoseaua de centură a Oradiei, la intersecţia dintre străzile Ovid Densuşianu şi Henrik Ibsen. O femeie de 82 de ani a murit după ce a fost lovită din plin şi târâtă de un camion mai bine de 20 de metri. Încărcat cu ciment, camionul este înmatriculat în Ungaria, venea de la Aleşd şi mergea către Biharkeresztes.

Femeia locuia în zonă şi, spun martorii, a vrut să treacă strada pe trecerea de pietoni semaforizată. "A apăsat pe buton, a aşteptat să fie verde şi apoi a dat să treacă. Dar a venit camionul şi a lovit-o din plin. Şoferul a trecut pe roşu", a declarat un bărbat care a văzut accidentul. La fel, o altă tânără care vroia să treacă pe aceeaşi zebră, dar din sens opus, le-a confirmat poliţiştilor că semaforul pietonilor arăta culoarea verde când bătrânica a vrut să treacă.

Şoferul maghiar, în vârstă de 47 de ani, însă, susţine că el avea culoarea verde la semafor. "Veneam pe banda întâi, am văzut-o pe femeie că ezită să treacă, făcuse un pas, dar s-a dat înapoi. Eu aveam verde, aşa că n-am oprit, dar apoi brusc ea mi-a sărit în faţă, iar eu am tras de volan spre stânga", a declarat şoferul, recunoscând că a târât femeia metri buni. Bărbatul mai spune şi că cei care îl acuză că a trecut pe roşu mint, întrucât în zonă nici nu era lume în momentul impactului.

Poliţiştii îl contrazic, însă, şi susţin şi ei că bărbatul n-a respectat culoarea roşie a semaforului. Totodată, agenţii urmează să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul, inclusiv viteza cu care rula şoferul.

Nenorocirea petrecută i-a făcut pe localnici să le reamintească autorităţilor că zona este una cu probleme. "Zilnic sunt accidente aici. Nu se mai poate aşa", le-a spus o femeie poliţiştilor. Oamenii sugerează că mult mai utilă ar fi o pasarelă pietonală peste şoseaua de centură.