O tânără a ajuns la spital, luni, după ce a fost lovită de un autoturism pe Centura Oradea, pe strada Ovid Densusianu.

Incidentul rutier a fost sesizat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 la ora 11.14.

"Accidentul, în care a fost implicat un pieton şi un autoturism, s-a produs pe strada Ovid Densusianu din Oradea. Deocamdată nu se ştie dacă victima era pe trecerea de pietoni sau traversa ilegal", a explicat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

La faţa locului, pe lângă echipaje de poliţişti, s-a deplasat şi un echipaj medical al SMURD Oradea, care a acordat primul ajutor victimei, iar ulterior a transportat-o la spital, a precizat şi Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Victima a ajuns la sediul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.

"Este vorba despre o tânără. Ea este conştientă, starea ei este stabilă, nu pare să aibă răni grave. Încă aşteptăm rezultatele investigaţiilor", a declarat dr. Beres Zsolt, reprezentant al UPU SMURD.

Poliţiştii rutieri fac cercetări la faţa locului pentru a stabili circumstanţele şi cauzele care au dus la producerea evenimentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!