Trei persoane au fost rănite într-un accident produs marți după-amiază pe centura Oradiei, pe pasarela de pe strada Ogorului, din zona Pieței 100, pe sensul de mers spre Sântandrei. În accident au fost implicate un autoturism, un microbuz și o autoutilitară, iar unul dintre vehicule transporta butelii.

Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 15.39, a declarat pentru BIHOREANUL comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. „Trei persoane, toate din autoturism, au fost transportate la spital pentru investigații medicale”, a precizat reprezentanta Poliției.

Din informațiile BIHOREANULUI, cele trei victime nu ar fi suferit leziuni care să le pună viața în pericol, iar în microbuz se afla doar șoferul.

La locul accidentului au intervenit pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială pentru prevenirea incendiilor, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, două motociclete SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

„În evenimentul rutier au fost implicate trei autovehicule, dintre care una care transporta butelii. Persoanele implicate în accident au fost evaluate și asistate medical la fața locului, trei victime fiind transportate la spital”, a declarat și colonelul Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

În ceea ce privește autovehiculul care transporta butelii, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana a transmis că „nu a fost afectată încărcătura”.

Traficul a fost blocat și direcționat pe o rută alternativă o perioadă de timp, iar în jurul orei 16.45 a revenit la normal.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea fac cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE: Victimele nu au suferit răni grave

Contactat de BIHOREANUL, dr. Hadrian Borcea, medicul-șef al UPU-SMURD Oradea, a declarat că cele trei persoane transportate la spital au traumatisme de gravitate mică spre medie, în principal contuzii la nivelul coloanei cervicale sau lombare, provocate de mișcarea corpului în mașină în urma impactului.

„Încă sunt în curs de evaluare, dar clinic, la prima vedere, nu pare nimic grav”, a precizat medicul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!