Doi bărbaţi au ajuns la spital după ce maşinile în care erau s-au ciocnit, joi după amiază, pe strada Clujului, în dreptul stadionului Motorul.

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor la faţa locului, cele două autoturisme implicate, un Skoda şi un Opel Corsa, aveau acelaşi sens de mers, spre Oşorhei. Deocamdată nu se cunosc exact împrejurările în care Skoda, care mergea pe banda 1, a intrat pe banda 2, şi a lovit cealaltă maşină, într-o zonă în care cele două sensuri de mers erau despărţite de linie dublă continuă, cu 10-15 metri înainte de intersecţia cu strada Moliere.

"Autorismul de culoare neagră Skoda, circulând în direcţia Oşorhei, presupunem că a intrat pe banda de circulaţie a autoturismului crem, Opel. Domnul (şoferul Opel-ului - n.r) a intrat pe sens opus pentru a nu se tampona cu autoturismul Skoda, însă, neputându-l evita, s-au tamponat şi autoturismul Skoda a fost întors de câteva ori pe partea carosabilă", a explicat comisarul şef Viorel Danciu, de la Poliţia Rutieră, care a coordonat cercetările.

În urma impactului, cele două maşini au fost serios avariate. Skoda s-a oprit pe sensul opus de mers, cu faţa spre centru, iar Opel-ul a fost proiectat pe spaţiul verde de la marginea drumului.

Şoferul maşinii Skoda, un bărbat în vârstă de 63 de ani, şi pasagerul din dreapta din Opel, un tânăr de 23 de ani, au fost duşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii medicale.

"Ambii erau conştienţi. Se pare că şoferul autoturismului Skoda şi-a pierdut cunoştinţa, dar şi-a revenit între timp. Rămâne să continuăm cercetările şi să vedem, în cursul acestora, dacă şoferul Skodăi, care a provocat evenimentul rutier, voia să întoarcă sau nu s-a asigurat la schimbarea benzii", a mai precizat comisarul şef Danciu.

Testaţi cu aparatul etilotest, cei doi şoferi au avut alcoolemie zero.