Trei TIR-uri şi un autoturism au fost implicate într-un accident în lanţ petrecut luni după ora 13 pe DN1 lângă Oşorhei, care a provocat aglomeraţii majore în trafic. Două persoane au fost transportate la spital. 

"Apelul 112 a fost înregistrat la ora 13.16. Accidentul rutier s-a produs pe DN1 în afara localităţii Oşorhei. Au fost implicate trei autotrenuri şi un autoturism. Două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale", a precizat comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. 

Se pare că cele două persoane nu au suferit răni grave. 

Imaginile de la faţa locului, publicate pe reţelele de socializare, arată că unul dintre autotrenuri a părăsit carosabilul, oprindu-se în şanţ.

În jurul orei 15, traficul rutier se desfăşura pe o singură bandă, alternativ, fiind dirijat de poliţiştii rutieri. Aceştia urmează să facă cercetări pentru a afla cum anume s-a produs accidentul în lanţ.

UPDATE: Circulația reluată

Reprezentanta IPJ Bihor a transmis în jurul orei 15.30 că circulaţia a fost reluată pe ambele sensuri în zona în care s-a petrecut accidentul. 

UPDATE: Victimele, rănite ușor

Cele două persoane transportate la spital au scăpat ușor.

“Este vorba despre un bărbat, care conducea unul dintre TIR-uri, și o femeie, care conducea autoturismul. Se mai fac investigații, dar amândoi au leziuni ușoare”, a precizat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!