Un motociclist a fost grav rănit, duminică după amiază, după ce a fost lovit de o maşină, pe DN 76.

"Apelul prin 112 a fost primit la ora 15.20. Accidentul s-a produs pe DN 76, la intrarea în Sânmartin, fiind implicate un autoturism şi o motocicletă. Poliţiştii rutieri efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor evenimentului rutier", a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Motociclistul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii.

Potrivit dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al UPU-SMURD, tânărul în vârstă de 26 de ani a suferit răni serioase, respectiv o contuzie pulmonară, una abdominală şi fracturi costale.

Deocamdată nu sunt clare circumstanţele accidentului, vom reveni cu detalii de îndată ce acestea vor fi disponibile.

UPDATE:

Primele cercetări făcute de poliţişti la faţa locului arată că atât şoferul, cât şi motociclistul ar fi avut propria vină în accident. Şoferul unui autoturism Toyota a vrut să vireze stânga pe linie dublă continuă, iar motociclistul nu a păstrat distanţa regulamentară.

"La ora 15.15, pe DN 76, în afara localităţii Sânmartin, la intersecţia cu strada Horea, un bărbat de 40 de ani din Sânmartin, în timp ce conducea un aututorism pe direcţia Sânmartin Oradea, a efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal dublu continuu, fiind acroşat în partea laterală stânga spate de o motocicletă condusă de un bărbat de 26 de ani din Sânmartin. Acesta, circulând în spatele autoturismului, nu a păstrat o distanţă regulamentară în timpul deplasării şi, pentru a evita coliziunea, a efectuat viraj stânga şi a tamponat autoturismul pe sensul opus de circulaţie", a explicat duminică seară BIHOREANULUI comisarul Alina Dinu.