O persoană a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism pe drumul național 1.

Incidentul rutier a fost sesizat la numărul unic de urgenţă 112 la ora 7.19.

"Accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea bihoreană Valea Mare de Criş înspre Oradea. A fost implicat un pieton și un autoturism", a declarat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţişti şi cadre medicale, cele din urmă acordând pietonului îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior acesta a fost transportat la spital.

Traficul în zonă s-a desfăşurat o perioadă de timp alternativ, pe o singură bandă.

Deocamdată, nu este clar în ce circumstanțe a fost lovit pietonul, iar poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili împrejurările.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!