Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc vineri după-amiază pe DN 19, în zona localității Tămășeu, județul Bihor.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, în accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma coliziunii două persoane ar fi fost rănite și sunt evaluate medical la fața locului.

Din cauza accidentului, circulația rutieră a fost complet blocată pe ambele sensuri de mers. Autoritățile estimează că traficul va fi reluat în jurul orei 16:30.

Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru a dirija circulația și pentru a efectua cercetările necesare în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului.

UPDATE: Două persoane la spital, trafic reluat 

Apelul 112 a fost înregistrat la ora 14.43, iar accidentul s-a produs pe un pod de pe DN 19, între Roşiori şi Tămăşeu, a precizat, pentru BIHOREANUL, comisarul-șef Alina Butaci, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor.

Traficul a fost reluat în acea zonă, în jurul orei 16.10. 

Doi bărbați au fost transportați la spital, după evaluarea medicală de la fața locului, a transmis, pentru BIHOREANUL, plt. Butaci Alina, de la ISU Crișana. Cele două victime erau în „cod verde medical”, adică au suferit răni ușoare. 

Circumstanțele producerii accidentului sunt investigate de polițiști. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!