Un bărbat în vârstă de 56 de ani a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce a trecut printr-un loc nepermis, pe Şoseaua Borşului, o arteră intens circulată, şi a fost izbit de o maşină condusă de un tânăr din Sântandrei.
"Joi, 5 noiembrie a.c., la ora 21.00, pe Şoseaua Borşului din municipiul Oradea, un tânăr de 24 de ani, din comuna Sântandrei, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe banda întâi de circulaţie, pe direcţia Borş - Oradea, a acroşat un bărbat de 56 de ani, din comuna Batăr, judeţul Bihor, care se angajase în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea dreaptă a direcţiei de deplasare a autoturismului", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.
În urma accidentului, bărbatul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Poliţiştii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările.