Un tânăr de 22 de ani din Paleu a ajuns marţi la spital, cu răni uşoare, după ce maşina în care se afla, un Opel, a fost izbită în plin de un Mercedes S Class, pe bulevardul Ştefan cel Mare din Oradea.

Bolidul circula pe banda 1 de mers, dinspre şoseaua de centură spre Gară, şi a vrut să vireze la stânga pentru a intra la o spălătorie amenajată în zona bocurilor ANL.

"În jurul orei 13.30, Ş.F., 52 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor (Mercedesul - n.r.), nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea maneverei de viraj la stânga de pe banda întâi. Astfel a fost acroşat de un atutoturism înmatriculat Bihor, condus în aceeaşi direcţie, pe banda a doua, de Ţ.G.N, 22 de ani, din comuna Paleu", a explicat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

BIHOREANUL a aflat că la volanul Mercedesului se afla patronul companiei orădene Pentax, Florinel Şuţu.

În urma impactului ambele maşini au fost proiectate pe contrasens. În vreme ce, la prima vedere, Mercedesul a avut avariate doar uşa şi aripa stângă, Opelul a fost şifonat serios, având afectată partea din faţă, roata, aripa şi uşa din dreapta. De altfel, autoturismul a avut nevoie de tractare, fiind preluat de o autospecială cu platformă.

Totodată, tânărul de 22 de ani a suferit contuzii şi a fost dus la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean, pentru investigaţii. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.