Un mopedist în vârstă de 33 de ani a ajuns, luni, la spital după ce a fost acroşat, în timp ce cobora pe strada Primăriei, de un autoturism Dacia Logan, care ieşise de pe strada Duiliu Zamfirescu. Culmea este că şoferul autoturismului, care din primele cercetări nu a oprit la indicatorul "Stop", este instructor auto autorizat, maşina fiind inscripţionată cu această informaţie şi cu numărul de telefon al bărbatului.

"Cercetările la faţa locului nu au fost finalizate încă. Se pare, însă, că şoferul autoturismului, în vârstă de 41 de ani, nu i-ar fi acordat prioritate de trecere conducătorului de moped pe intersecţia străzii Duiliu Zamfirescu cu Primăriei. Acolo există un indicator de oprire care nu a fost respectat", a declarat pentru BIHOREANUL subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Conducătorul mopedului a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. "Motociclistul a fost singurul accidentat, cu leziuni la nivelul membrelor superioare şi membrelor inferioare. Există suspiciune de fractură la piciorul drept", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.