O femeie a fost ucisă pe loc, iar alte 7 persoane au fost rănite, în urma unui incident petrecut joi dimineaţă la o fabrică din Argeş. Şoferul unui BMW a intrat în plin într-un grup de oameni din curtea fabricii, nefiind clar dacă a fost un accident sau un eveniment provocat.

Potrivit presei centrale, la faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe, inclusiv o autospecială de terapie intensivă mobilă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. 

Șapte persoane au fost rănite, iar șase persoane au fost internate în spital, unele în stare gravă.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că şoferul implicat, care circula pe o stradă secundară, a pierdut controlul volanului şi a pătruns în curtea fabricii de componente auto, lovind un grup de muncitori aflaţi în pauză.

Nu este clar, în acest moment, dacă a fost un accident sau un eveniment provocat. Conform Digi24.ro, tânărul tocmai fusese concediat de la fabrica respectivă. Pe de altă parte, nu este exclus ca evenimentul să fi fost provocat de drifturile pe care le făcea şoferul în zonă, pentru a-şi impresiona nişte colege.

Şoferul a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri. El le-ar fi spus poliţiştilor că a pierdut controlul volanului, însă circumstanţele exacte ale evenimentului urmează să fie stabilite în urma unei anchete.