Un accident spectaculos a blocat, marţi după amiază, intersecţia străzii Nufărului cu Nojoridului şi a adunat zeci de orădeni. Trei maşini, un BMW, un Volkswagen Passat şi o Dacie Papuc, cea din urmă aparţinând unei firme de curierat, au fost implicate într-un acroşaj în lanţ la semafor.

Potrivit inspectorului principal Alin Gherman, de la Poliţia Rutieră, care a condus cercetările la faţa locului, cele trei maşini mergeau în lanţ, dinspre Centrul Civic, pe banda 1, şi urmau să vireze dreapta, spre Nojoridului.

Chiar la intersecţia celor două străzi, şoferul BMW-ului, un orădean de 30 de ani, având iniţialele C.F.P, "nu a păstrat o distanţă corespunzătoare, a tamponat din spate autoturismul care îl preceda, marca Dacia furgon, condus de M.E.A., de 26 de ani, din Oradea, pe care l-a proiectat în autoturismul din faţa sa, marca Volkswagen Passat, condus de L.C.F., 27 de ani, tot din Oradea", a explicat Gherman.

Din impact, Dacia a fost proiectată la câţiva metri în partea stângă, s-a răsturnat şi s-a oprit cu roţile în sus, iar BMW-ul a doborât un semafor. De altfel, cele două maşini au fost serios avariate, în vreme ce VW a scăpat cel mai uşor.

Din fericire, nicio persoană nu a fost grav rănită în urma accidentului. "Există o singură persoană rănită, dar care nu se află în stare gravă. Acum i se acordă primul ajutor", a afirmat Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, precizând că la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi unul de descarcerare. De intervenţia acestuia din urmă nu a fost nevoie.

Accidentul a blocat şi circulaţia tramvaielor, ceea ce a nemulţumit o parte din călători. În zonă au staţionat mai multe tramvaie care circulau pe direcţia centru-Nufărul, respectiv spre centrul oraşului, însă pentru ca orădenii să nu aştepte în staţii, OTL a introdus un autobuz care a ţinut locul tramvaielor.

Circulaţia a revenit la normal în jurul orei 18.