Două maşini s-au lovit, duminică seară, în jurul orei 19, pe Bulevardul Nufărul din Oradea, iar impactul între ele a fost atât de puternic, că una a „aterizat” pe linile de tramvai de lângă carosabil.
„Accidentul rutier s-a produs pe strada Nufărului şi sunt implicate două autoturisme, din care unul a ricoşat pe liniile de tramvai”, a declarat comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtător de cuvânt al Poliţiei, pentru BIHOREANUL.
Aproape miraculos, accidentul s-a soldat cu o singură victimă, şi aceea rănită uşor. A fost transportată la Spitalul Judeţean din Oradea, unde i se fac investigaţii medicale. Ambele maşini sunt distruse însă, având avarii serioase. De asemenea, bucăţi de sticlă şi părţi din cele două vehicule au fost împrăştiate pe şosea, pe o distanţă destul de mare.
Traficul rutier a fost îngreunat în zonă, mai multe zeci de minute, iar circulaţia tramvaielor OTL a fost blocată, până când maşina a fost luată de pe linii.
UPDATE:
IPJ Bihor a transmis, luni, că, în urma primelor cercetări, s-a descoperit că accidentul a fost provocat de un bărbat care nu a oprit la stop.
"Duminică, 21 februarie a.c., la ora 19.00, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Peneș Curcanul din Oradea, la intersecția cu strada Nufărului, nu a respectat semnificația indicatorului rutier Oprire, a pătruns în intersecție și nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Oradea, care circula pe banda a doua, pe strada Nufărului, înspre strada Bumbacului. În urma accidentului rutier, atât conducătorul primului autoturism, cât și o femeie de 57 de ani, din Oradea, pasageră a sa, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital", se arată în comunicatul Poliţiei.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
(sursa video: Denis Cipleu, Facebook / Info Trafic Jud. Bihor)