Scene de coşmar luni seară, strada Ogorului. Chiar în dreptul Cimitirului Municipal, o tânără mămică şi băieţelul ei au murit pe loc după ce femeia a pierdut controlul volanului maşinii Ford pe care o conducea şi s-a lovit frontal cu un TIR.

"În jurul orei 18.25, pe centura municipiului Oradea, un autoturism condus de o femeie din Oradea, mergând dinspre Nufărul spre Calea Aradului, a trecut pe contrasens şi a izbit puternic frontal un autotren care circula regulamentar din sens opus. Autoturismul a trecut de axul drumului, în această zonă este drum cu două benzi pe sens, din accident rezultând decesul conducătoarei auto şi a fiului acesteia care era pasager în autoturism", a declarat la faţa locului şeful Poliţiei Rutiere, comisarul şef Dorin Sava.

Impactul a fost nimicitor. Maşina mică a fost târâtă aproape 50 de metri de TIR, iar piese din ea s-au împrăştiat în toate părţile. Motorul a sărit zeci de metri, iar pe şosea s-au putut vedea diverse lucruşoare ale copilului şi un cărucior.

Cu toate că la faţa locului s-au deplasat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, unul de descarcerare şi încă unul de prim ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, nu s-a mai putut face nimic pentru cele două victime din Ford.

O bună bucată de vreme, echipajele de intervenţie au căutat sub autotren şi alte victime, în mormanul de fiare nedesluşindu-se clar dacă singurii ocupanţi ai autoturismului au fost tânăra mamă şi pruncul ei.

"Nefiind niciun supravieţuitor din autoturism, se poate doar bănui eventual că femeia a avut preocupări legate de starea copilului în maşină, dar acesta este doar un scenariu, nu putem să certificăm acest fapt", a mai spus şeful Poliţiei Rutiere.

Mama, Roxana Sărătoc, avea doar 25 de ani, iar băieţelul ei, Elias, care era prins în scăunelul special pentru copii mici, pe bancheta din spate a autoturismului, a împlinit un an pe 31 octombrie.

Şoferul maşinii mari a scăpat fără nicio rană, însă a fost foarte şocat de întâmplare. Deşi aparatul etilotest a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice,el a fost dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.

Circulaţia în zonă a fost blocată câteva zeci de minute. Apoi, timp de peste două ore, traficul între piaţa de legume de pe strada Ogorului şi sensul giratoriu de lângă cimitir a fost deviat pe strada Toamnei.

În jurul orei 20.30, maşina mică a fost extrasă de sub TIR cu ajutorul unei macarale. Dacă din autoturism au rămas doar fiarele, camionul a avut de asemenea pagube serioase la cabină, remorca urmând să fie tractată până la sediul firmei din Dâmboviţa, cu un alt cap tractor. TIR-ul era încărcat cu 4 tone de benzină şi 12 de motorină şi intrase de curând în ţară prin Borş.

În jurul maşinii s-au adunat câţiva tineri care au fost martori la ce s-a întâmplat. Inclusiv poliţiştii şi angajaţii ISU erau afectaţi de imaginile văzute. "Vedeţi băieţi, asta înseamnă viteza şi neatenţia la volan", a comentat cu tâlc unul dintre poliţiştii care a făcut ancheta la faţa locului.