Un șofer din Bihor a murit miercuri pe șoseaua 5 din Ungaria, în urma unui accident petrecut în jurul orei 13. Conform poliției maghiare, au intrat în coliziune, la kilometrul 76, în apropierea localității Kecskemét, un autoturism și o autoutilitară. 

„Ca urmare a accidentului, șoferul autoturismului a suferit răni grave care i-au provocat moartea pe loc. Pasagerii și celălalt șofer au fost, de asemenea, răniți în accident”, se arată pe site-ul oficial police.hu. 

Conform site-ului de știri Tenyek.hu din Ungaria, impactul între cele două autovehicule a fost unul puternic și ar fi avut loc după ce șoferul român în vârstă de 70 de ani, care conducea un Audi cu numere de Bihor, ar fi executat o întoarcere pe linia dublă continuă, intrând în coliziune cu o dubiță.

Aceeași platformă de știri publică imagini video de la fața locului, care arată cum autoturismul Audi a fost grav avariat, oprindu-se în mijlocul șoselei, în timp ce autoutilitara a ajuns în șanț. De altfel, șoferul din Audi a trebuit să fie descarcerat.

Șoferul autoutilitarei a suferit răni grave, arată Tenyek.hu, având și un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, doi pasageri din Audi au fost duși la spital cu răni mai ușoare. 

În știrea video publicată de Tenyek.hu, un martor spune că nu înțelege gestul șoferului autoturismului și din ce motive acesta nu s-a asigurat măcar înainte să facă manevra nepermisă, mai ales că accidentul s-a petrecut pe timp de zi, într-o zonă cu drum drept. 

Vezi mai jos știrea despre accident (de la minutul 3.30). Sursa: Tenyek.hu:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!