Doi tineri în vârstă de 31 respectiv 35 de ani au murit sâmbătă seară, pe DN 19, în Roşiori, după ce au fost izbiţi în plin de un TIR. Tinerii, care nu purtau veste reflectorizante, mergeau pe carosabil, iar şoferul TIR-ului nu a mai putut să oprească.

"Accidentul s-a petrecut pe DN 19, în localitatea Roşiori, când un TIR înmatriculat în Satu Mare, condus de un bărbat din 24 de ani din Carei, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a accidentat doi pietoni de 35, respectiv 31 de ani, din Roşiori, care circulau pe carosabil în aceeaşi direcţie", a precizat duminică inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În urma accidentului rutier cei doi pietoni, care erau fraţi, au murit pe loc.

Localnicii spun că cei doi tineri erau la câţiva metri de poarta casei în care locuiau şi sunt şocaţi de întreaga întâmplare.

Vecinii vorbesc că i-au văzut pe cei doi fraţi ţinându-se pe după cap şi mergând împleticit, după ce băuseră într-un local, probabil de supărare, căci ar fi rămas de curând fără tată, iar mama ar fi fost în spital.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.