Accident tragic în zorii zilei de sâmbătă în judeţul Arad, între localităţile Berechiu şi Apateu. O maşină în care se aflau mai mulţi adolescenţi din Bihor şi niciun adult a ieşit de pe carosabil, a lovit un parapet şi s-a răsturnat pe câmpul de lângă şosea. 

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare, însă acestea nu au mai putut să facă nimic pentru un băiat în vârstă de 14 ani din Diosig. 

"În dimineaţa zilei de 30 octombrie a.c., în jurul orei 5,30, în afara localităţii Berechiu, un autoturism în care se găseau 5 persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor (stare de şoc) alţi minori de 12, 13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, jud. Bihor. Primele cercetări au relevat că în autoturism se aflau 5 persoane, dintre care patru găsite la faţa locului, una fiind decedată", se arată într-un comunicat al IPJ Arad. 

Astfel, una dintre persoanele care se afla în maşină a plecat de la locul accidentului. 

Conform aceleiaşi informări, "cercetările continuă pentru identificarea celui de-al cincilea ocupant al autoturismului, de asemenea pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă".

Ulterior, presa arădeană a scris că a fost găsit şi cel de-al cincilea ocupat al autoturismului, tot un minor, în vârstă de 15 ani, din localitatea Talpoş (Bihor).

Astfel, din primele informaţii se pare că în maşină se aflau doar minori şi nu este clar care dintre ei conducea la momentul accidentului.