Accidentul produs vineri pe Calea Bihorului din Oradea, în care au fost implicate trei autoturisme, a fost provocat de un şofer care nu a respectat distanţa faţă de maşina care se afla în faţa sa.

În vârstă de 44 de ani şi domiciliat în Biharia, şoferul vinovat se afla la volanul unui autoturism marca Citroen, care a lovit din spate un Audi. Evenimentul rutier a fost semnalat la 112, vineri, la ora 15.44.

"În timp ce conducea un autoturism pe direcţia str. Ion Bogdan – Suişului, la intersecţia cu strada Macului, nu a păstrat distanţa suficientă faţă de autoturismul condus în faţa sa de un bărbat de 33 de ani din Oradea, pe care l-a acroşat în partea din spate. În urma impactului, primul autoturism (n.r. Citroen) a pătruns pe sensul opus de circulaţie, şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism (n.r. Land Rover), condus de un bărbat de 43 de ani din Oradea", a declarat pentru BIHOREANUL, Ioana Lascău, ofiţerul de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor.

În urma impactului, şoferul de 43 de ani, care se afla la volanul Land Rover-ului, a fost transportat la spital, acuzând dureri la picioare.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri care vor stabili cu exactitate îmrpejurările şi cauzele care au dus la producerea incidentului rutier.