Poliţiştii au făcut publice primele concluzii ale accidentului produs duminică la prânz pe DN 79, la ieşirea din Nojorid.

În urma cercetărilor la faţa locului, vina pentru evenimentul rutier o poartă un bărbat de 54 de ani, din Oradea, care, aflat la volanul unui Opel, a vrut să depăşească neregulamentar, izbind frontal o camionetă care circula din sens opus.

"Un bărbat de 54 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Oradea Salonta, a efectuat o manevră de depăşire în mod neregulamentar, când din sensul opus cirucula regulamentar o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani din municipiul Cluj Napoca, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara. În urma accidentului rutier, orădeanul de 54 de ani, care conducea autoturismul, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Conducătorul autoutilitarei a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar, de asemenea, o femeie de 53 de ani, din Cluj Napoca, pasageră în autotulitară a suferit leziuni mai uşoare", a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, a declarat pentru BIHOREANUL că bărbatul rănit, care fusese, de altfel, şi încarcerat, este în stare foarte gravă, în cod roşu. De asemenea, femeia care era cu el în maşină a fost şi ea rănită, dar mai puţin grav, fiind în cod galben medical.

Ambii au rămas internați la Spitalul Județean din Oradea.

Circulaţia în zona producerii accidentului a fost blocată timp de două ore, timp în care traficul a fost deviat. De altfel, traficul a fost îngreunat pe kilometri întregi, inclusiv în Calea Aradului desfășurându-se cu dificultate.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.