Accidentul cu trei autoturisme produs miercuri la prânz pe Calea Clujului din Oradea a fost provocat de un șofer de 34 de ani din municipiu, aflat la volanul unui BMW decapotabil.

În încercarea de a evita un autoturism care oprise în fața sa pentru a efectua un viraj, el a ajuns cu bolidul pe contrasens și a lovit un microbuz Volkswagen Caravelle, care a intrat, la rându-i, într-un Mercedes. 

Merită precizat și că mașina Volkswagen Caravelle tracta pe o platformă un alt autoturism. 

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier s-a produs la intersecţia străzilor Clujului şi Micsandrelor.

„În data de 10 iulie, la ora 12.11, un bărbat de 34 de ani din Oradea în timp ce conducea un autoturism (nota redacției: este vorba despre un BMW decapotabil) pe strada Clujului din Oradea, dinspre Oșorhei înspre strada Dragoș Vodă, pe banda a doua de circulație, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, în apropierea intersecției cu strada Micsandrelor, ar fi virat stânga pentru a evita un autovehicul oprit în fața sa", a transmis, la solicitarea BIHOREANULUI, Fărcuţa. 

Acela a fost momentul în care BMW-ul condus de orădean a intrat pe contrasens și a acroşat autoturismul Volkswagen Caravelle. „Maşina ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi acroșat un autoturism (n.r. – marca Volkswagen Caravelle), care tracta un trailer, condus pe banda a doua de un bărbat de 30 de ani din comuna Paleu. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a acroșat un altul (n.r. - Mercedes Benz), condus pe banda întâi de un bărbat de 50 de ani din Oșorhei”, se mai arată în informare. 

sursa foto: Facebook, Info Trafic Bihor Oradea / Fiko Robert

Tot în urma impactului, mașinile Volkswagen și Mercedes au „intrat în coliziune cu un stâlp din beton destinat iluminatul public”. 

Șoferul de 50 de ani din Oșorhei, aflat la volanul Mercedesului, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. 

Toți șoferii implicați au fost testați cu apartul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În acest dosar, cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!