Poliția Bihor a făcut publică vineri dimineață cauza preliminară a accidentului rutier petrecut joi noaptea, în jurul orei 22:50, în localitatea Hidișelu de Jos, pe DN76, și soldat cu moartea unui tânăr șofer de doar 22 de ani.
Potrivit comunicatului transmis de IPJ Bihor, „un bărbat, de 66 de ani, din localitatea Hidișelu de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 76, pe direcția Oradea – Beiuș, în localitatea de domiciliu, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat un viraj înspre stânga, încălcând marcajul format din linie continuă simplă, pentru a intra în curtea unui imobil, și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Ceica”.
Impactul violent a proiectat autoturismul condus de tânăr în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de mers, unde s-a răsturnat și a lovit capul de pod de la intrarea într-un imobil, se mai arată în informare.
„Din nefericire, în urma accidentului rutier, tânărul de 22 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul, la fața locului”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
De asemenea, o femeie de 26 de ani, din comuna Cozma, județul Mureș, aflată în același autoturism, a fost rănită grav și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Și șoferul de 66 de ani a fost dus la spital, însă cu leziuni mai ușoare.
După cum BIHOREANUL a scris, cei doi tineri au trebuit descarcerați din autoturismul răsturnat. Inițial, pe baza informațiilor de la fața locului, ISU Crișana a transmis că victima care și-a pierdut viața avea 27 de ani.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că bărbatul care a provocat accidentul nu consumase alcool.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.