Accidentul mortal produs marți după amiază pe DN 1, în Aușeu, a avut loc după ce o șoferiță din Oradea a ajuns pe sensul opus de circulație, intrând frontal într-un TIR.
Acestea sunt concluziile desprinse în urma cercetării făcute de anchetatori la fața locului, după cum arată un comunicat transmis miercuri dimineață de Poliția Bihor. Încă două mașini au fost avariate.
„O femeie, de 55 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Cluj – Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns și ar fi circulat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus, regulamentar, de un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism, condus, în spatele primului autoturism, de o femeie, de 49 de ani, din Oradea, iar autotrenul a ieșit în afara părții carosabile și a acroșat un alt autoturism, parcat în afara carosabilului”, se arată în comunicat.
Șoferița care a provocat accidentul a murit pe loc.
De asemenea, o adolescentă de 14 ani, tot din Oradea, pasageră în același vehicul, a suferit răni multiple și a fost transportată la spital. Tot la spital a ajuns și șoferul TIR-ului, cu leziuni mai ușoare.
Starea victimelor
„Pacientul de 44 de ani s-a prezentat în Unitatea de Primire a Urgențelor, după ce a suferit un traumatism cranio-facial, dar nu a fost internat. Fetița a fost operată în cursul zilei de ieri la coloana lombară, la neurochirurgie, și are și o contuzie abdominală. Ea a fost internată în secția de Anestezie-Terapie Intensivă - copii, de pe str. Coposu”, a declarat pentru BIHOREANUL Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic de Urgență Bihor.
Poliția a mai precizat că rezultatele testării cu aparatul etilotest a șoferului de TIR și a femeii de 49 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, au arătat că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Ancheta e continuată de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.