Chiar dacă sunt cu gândul la alegeri, primarii din Bihor au reuşit să facă un pas spre dezvoltarea oraşelor şi comunelor pe care le păstoresc.

După ce în ultima zi a lunii iulie au respins prin vot implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), pe motiv că sunt prea mari tarifele pretinse de firmele Salubri Aleşd şi Ave Bihor, care vor aduna deşeurile din tot judeţul cu excepţia Oradiei şi a comunelor din jur, decizie ce punea în pericol finanţarea europeană, miercurea trecută, edilii şi-au dat girul în unanimitate.

Dar nu pentru că firmele au propus noi tarife, căci, după cum a aflat Bihorel, costurile sunt exact aceleaşi ca atunci când au spus pas. Diferenţa e că, dându-şi acordul abia acum, obligă firmele să înceapă colectarea deşeurilor abia din septembrie, ceea ce înseamnă că primele facturi le vor trimite oamenilor în octombrie, după alegeri. Iar pe când îşi vor da seama câţi bani trebuie să plătească pentru gozuri, bihorenii îşi vor fi ales deja conducătorii.