Jurnaliştii de la site-ul Transindex, una dintre ultimele publicații independente de limbă maghiară din Transilvania, au demisionat în bloc, scrie g4media.ro.

Demisionarii susțin că nu mai au de ales, pentru că nu mai pot să îndeplinească sarcinile unei prese libere. 

„Simţim că munca noastră în cadrul acestei instituţii a devenit cu totul imposibilă şi nu mai putem să îndeplinim sarcina unei prese libere. Cu toţii observăm că spaţiile libertăţii de exprimare şi publicitate maghiară din Transilvania au devenit din ce în ce mai restrânse în ultima perioadă. De aproape doi ani, luptăm pentru supravieţuirea noastră într-un mediu politic (…) acum facem bagajele pentru că nu mai avem de ales”, au explicat jurnaliștii maghiari, într-un text publicat marți pe site-ul lor.

Ei au precizat că, până acum, au făcut presă conform deciziilor redacției Transidex, și nu după agenda vreunui partid politic. Acum, însă, proprietarul majoritar al site-ului va vinde afacerea, iar jurnaliștii nu vor mai avea independență.

Site-ul Transindex este deținut de compania Media Net SRL, care are trei acționari (Hajdu Aron, totodată directorul site-ului, Annamaria Gyongyi și Balazsi-Pal Elod) și de un ONG fondat de membri ai echipei editoriale.

Detalii despre cine anume ar putea cumpăra site-ul nu au fost făcute publice. 

Trebuie menționat însă că această situație apare cu 2 luni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, programate pentru data de 3 aprilie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!