Polițiștii bihoreni au aplicat aproape 150 de amenzi în doar 24 de ore, în valoare totală de peste 89.000 de lei, au reținut 11 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare, în urma controalelor desfășurate în cadrul operațiunii europene „Truck & Bus”. Cele mai multe nereguli descoperite au vizat nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă de către șoferii profesioniști.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, la data de 12 februarie, polițiștii rutieri și de ordine publică au continuat acțiunile din cadrul operațiunii „Truck & Bus”, derulată pe parcursul întregii săptămâni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în special de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane (cu peste 8+1 locuri) și de transport marfă (cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone).
În ultimele 24 de ore au fost oprite pentru control 254 de autobuze, microbuze și alte autovehicule destinate transportului de persoane sau mărfuri. În urma verificărilor, 143 de participanți la trafic au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 89.266 de lei.
Cele mai numeroase abateri – 61 la număr – au fost constatate pentru nerespectarea prevederilor legale privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, precum și pentru utilizarea aparatelor de înregistrare a activității (tahograf). Alte 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, 15 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 4 pentru depășiri neregulamentare.
Polițiștii au mai depistat un șofer care folosea telefonul mobil la volan fără sistem „mâini libere” și unul care conducea sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost aplicate 6 sancțiuni pentru lipsa inspecției tehnice periodice (ITP) și 3 pentru nerespectarea obligației privind asigurarea RCA, iar alte 23 pentru diferite abateri.
În total, 11 conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți, dreptul lor de a conduce fiind suspendat conform legii.
Totodată, 8 autovehicule care nu prezentau siguranță au fost oprite din circulație, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.
Operațiunea „Truck & Bus” este coordonată la nivel național de Direcția Rutieră a Poliției Române și se desfășoară conform Planului de Operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Acțiunile vor continua și în weekend, pe drumurile publice din județul Bihor.