PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au anunțat luni dimineață un acord de guvernare ce prevede o nouă rotație în fruntea Guvernului, care va fi condus până în aprilie 2027 de liberalul Ilie Bolojan, urmat apoi de un prim-ministru de la PSD.
Protocolul prevede 34 direcții de acțiune ale cabinetului ai cărui membri urmează să fie audiați în comisiile Parlamentului pentru ca ulterior Camera Deputaților și Senatului să voteze învestirea lui.
O nouă „rotație”
Într-o declarație de presă, luni dimineață, premierul desemnat, Ilie Bolojan, în același timp președinte interimar al PNL, alături de omologii din PSD, Sorin Grindeanu, USR, Dominic Fritz, UDMR, Kelemen Hunor, și grupului minorităților din Parlament, Varujan Pambuccian, au anunțat semnarea unui protocol pentru constituirea coaliției de guvernare.
Aceasta prevede că PNL va da premierul în perioada iunie 2024 - aprilie 2027, iar din aprilie 2027, noul premier va veni de la PSD, cu un an și jumătate înainte de următoarele alegerile parlamentare, care vor avea loc în decembrie 2028.
Este a doua rotativă guvernamentală după cea din perioada 2021-2024 între PSD și PNL, când precedenții premieri care s-au „rotit” au fost Nicolae Ciucă (PNL) și Marcel Ciolacu (PSD).
Protocolul coaliției de guvernare a fost semnat luni dimineață, după care procedura de învestire a Guvernului condus de Ilie Bolojan ar urma să se deruleze rapid, astfel ca până la finele zilei să fie instalat la Palatul Victoria, relatează g4media.ro.
Bolojan: Guvern pentru „reforme structurale”
„Am semnat azi acordul politic între PSD și PNL, USR, UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale pentru formarea unei coaliții care să asigure un guvern stabil, concentrat pe reformele structurale fundamentale, pe performanță în guvernare, dezvoltarea României, respect față de cetățeni”, a declarat președintele PNL, Ilie Bolojan, care a mulțumit celorlalte formațiuni pentru că, indiferent de orientare și indiferent de conflictele din trecut, în fața acestei situații dificile pentru România am avut maturitatea și responsabilitatea să ajungem la un acord politic pentru o guvernare stabilă”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
La rându-i, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că „PSD va fi un partener responsabil și onest în coaliție”, spunând că „avem foarte multe de făcut”.
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că „USR intră cu speranța și voința să reclădim încrederea cetățenilor în instituțiile democratice” și a adăugat și el că „USR va fi un partener onest, deschis”, explicând că „este evident că în vremuri normale o coaliție nu ar arăta așa cum arată astăzi, ne despart unele lucruri, dar am găsit un context că în această criză trebuie să combatem extremismul în România și să scoatem această țară din criză cu decizii ferme, cu reforme structurale.
„Am reușit să formăm o coaliție majoritară, stabilă, de 60%, este poate cea mai complicată coaliție din ultimii 20 de ani, dar trebuie să găsim resurse să redăm încrederea oamenilor în clasa politică. Avem nevoie de un stat suplu, să facem ajustări. Vom face tot ce depinde de noi, vom pune experiența, seriozitatea și predictibilitatea în slujba oamenilor, a cetățenilor. Ne așteaptă decizii grele, care vor însemna și ”durere”, dar dacă există un deziderat, un scop și dacă se poate arăta că lucrurile se vor așeza într-o normalitate atunci guvernul va avea susținerea cetățenilor. Pentru acest lucru vom munci în coaliție”, a spus și președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ce prevede protocolul
„În faţa provocărilor economice, geopolitice şi sociale, acest parteneriat are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea şi performanţa guvernării, dezvoltarea României şi consolidarea democraţiei", se arată în acordul politic semnat luni, potrivit news.ro, sursă conform căreia coaliţia îşi propune refacerea echilibrelor bugetare, prioritizarea şi continuarea investiţiilor, asigurarea unui climat predictibil pentru mediul de afaceri, cu menţinerea coeziunii şi solidarităţii sociale.
Pe lângă rotația la conducerea Guvernului, protocolul prevede formarea unui executive alcătuit din premier, 16 ministere (6 conduse de PSD, câte 4 de PNL și respectiv de USR şi 2 de UDMR). De asemenea, Guvernul va avea 3 viceprim-miniști fără portofoliu - câte unul pentru PSD, UDMR şi un independent – și câte unul pentru PNL şi USR.
Acordul coaliţiei are 7 principii de funcţionare:
1) Activitatea Coaliţiei se fundamentează pe buna colaborare, transparenţă şi responsabilitate.
2) Coaliţia va susţine un program de guvernare bazat pe priorităţi clare şi asumate colectiv.
3) Parcursul pro-european şi euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor şi politicilor promovate de Coaliţie şi de către reprezentanţii acesteia.
4) Formaţiunile politice membre ale Coaliţiei se angajează să ducă o politică moderată şi echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferenţe ideologice.
5) Coaliţia va asigura transparenţa decizională şi o comunicare unitară, pentru a primi încrederea cetăţenilor şi a partenerilor internaţionali în actul de guvernare.
6) Meritocraţia şi profesionalismul vor fi promovate în administraţie, dincolo de apartenenţă politică.
7) Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formaţiunilor politice componente ale Coaliţiei şi a prim-ministrului.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Direcții de acțiune
Pentru implementarea programului de guvernare coaliţia va susţine următoarele direcţii:
1) Adoptarea urgență a unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar;
2) Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative şi limitarea beneficiilor nejustificate;
3) Reforma sistemului fiscal, prin eliminarea excepţiilor şi creşterea eficienţei colectării;
4) Prioritizarea investiţiilor în proiectele de infrastructură mare, precum şi pentru comunităţile locale pentru asigurarea resurselor necesare în mod realist şi eficient;
5) Reforma pensiilor speciale;
6) Stabilirea de obiective măsurabile şi evaluabile pentru fiecare minister şi agenţie;
7) Comasarea instituţiilor redundante şi reducerea birocraţiei;
8) Accelerarea absorbţiei fondurilor europene prin reforme în managementul public;
9) Introducerea unei culturi instituţionale bazate pe răspundere, profesionalism şi rezultate;
10) Modernizarea serviciilor publice pentru a răspunde nevoilor reale ale cetăţenilor;
11) Eliminarea privilegiilor nemeritate şi tratament egal în faţa legii;
12) Independenţă energetică în domeniul gazelor naturale şi accelerarea tranziţiei către energie regenerabilă;
13) Aderarea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică;
14) Eficienţă şi performanţă în Educaţie. Norme didactice europene la nivel european, burse adaptate la posibilităţile reale şi creşterea performanţei şcolare;
15) Lărgirea bazei de contributori la CNAS şi oferirea unor servicii de sănătate îmbunătăţite concomitent cu cheltuirea eficienta a fondurilor disponibile;
16) Reforma administraţiei prin digitalizarea şi interconectarea serviciilor publice şi implementarea unor criterii de eficienţă, debirocratizare, simplificare, de dereglementare;
17) Descentralizarea şi creşterea eficienţei administraţiei publice locale, conform principiului subsidiarităţii;
18) Digitalizarea şi îmbunătăţirea serviciilor consulare şi extinderea reţelelor de consulate itinerante;
19) Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi a gradului de încredere a cetăţenilor în acesta;
20) Îndeplinirea jaloanelor şi accesarea fondurilor europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă;
21) Finalizarea legăturii rutiere rapide între Marea Neagră şi Europa Centrală şi a primei autostrăzi montane care va traversa munţii Carpaţi;
22) Consolidarea parteneriatului Transatlantic şi a celorlalte parteneriate strategice;
23) Implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 şi a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;
24) Combaterea fenomenului Infracţional, în special în ceea ce priveşte traficul de droguri şi de persoane, concomitent cu programe de reabilitare şi protecţie a victimelor;
25) Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării, a violenţei împotriva femeilor şi a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranţei cetăţenilor;
26) Promovarea şi susţinerea programelor, proiectelor şi a legislaţiei care fac posibilă păstrarea identităţii şi dezvoltarea comunităţilor minorităţilor naţionale;
27) Recunoaşterea şi sprijinirea Diasporei Româneşti ca parte esenţială a identităţii naţionale şi valorificarea potenţialului său uman, economic şi cultural prin politici active de recunoaştere şi re-întoarcere voluntară;
28) Încurajarea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii;
29) Susţinerea măsurilor economice pentru reducerea deficitului comercial;
30) Susţinerea sportului ca domeniu esenţial pentru o viaţă sănătoasă, încurajarea sportului de masă şi a sportului de performanţă;
31) Stimularea economiei şi reducerea inegalităţilor teritoriale;
32) Parteneriat onest cu mediul privat pentru dezvoltarea unei economii sănătoase, bazate pe iniţiativă privată, inovaţie şi respect pentru munca cinstită, protejarea demnităţii angajatului şi stimularea angajării legale;
33) Reforma autorităţilor de control şi reglementare în domeniul Mediului. Creşterea calităţii vieţii în toate oraşele şi satele prin mecanisme de control şi dezvoltarea infrastructurii verzi.
34) Susţinerea Republicii Moldova pentru accelerarea şi menţinerea traseului european şi consolidarea valorilor democratice, respectiv întărirea sa economică, socială şi culturală, în vederea integrării în Uniunea Europeană. Ca parte acestui proces, considerăm importantă dezvoltarea infrastructurii şi reducerea timpilor la frontieră şi eficientizarea accesului la cetăţenia română.