109 pomi de Crăciun şi peste 15 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, au fost confiscaţi, în total, de poliţiştii bihoreni, în cadrul unei ample acţiuni silvice desfăşurate în acest sfârşit de săptămână în colaborare cu angajaţii Gărzii Forestiere Oradea şi jandarmi.
Conform unui comunicat transmis duminică de Poliţia Bihor, acţiunile sunt coordonate la nivel naţional şi se desfăşoară pe raza întregului judeţ. Au fost instituite filtre rutiere ce vizează controlul circulaţiei materialului lemnos, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale în vigoare şi pentru verificarea legalităţii documentelor de provenienţă şi însoţire a materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, arată documentul.
"De la debutul activităţilor, poliţiştii bihoreni au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 10.415 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010 (n.r. privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice) şi ale altor acte normative şi au confiscat 109 pomi de Crăciun şi 15,89 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 5.577 de lei, pentru lipsa avizului de însoţire a materialului lemnos", arată comunicatul.
De pildă, sâmbătă, în jurul orei 19.30, pe D.N. 75, în afara localităţii bihorene Băiţa, un bărbat de 28 de ani, din Arieşeni, a fost prins în trafic în timp ce transporta, pe ruta Arieşeni - Nucet, 70 de pomi de Crăciun, speciile brad şi molid, "în mod repetat, efectuând transport multiplu de material lemnos, în baza aceloraşi avize de însoţire". Asta, după ce, înainte cu câteva ore (17.40), în aceeaşi zonă, a fost prins şi un bihorean de 44 de ani, din Ştei, în timp ce transporta, pe aceeaşi rută, 6,89 metri cubi de lemn rotund, specia fag (în valoare de 1.164,41 lei), în baza unui aviz de însoţire a materialului lemnos, ale cărui date cu privire la coordonatele geografice corespunzătoare provenienţei legale a materialului lemnos nu corespundeau cu cele reale.
Tot sâmbătă, la ora 22, pe D.N. 75, în Nucet, a fost depistat şi un arădean de 29 de ani, din Zimandu Nou, în timp conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, cu care transporta, în plus faţă de cantitatea înscrisă pe avizul primar de însoşire a materialului lemnos, 16 pomi de Crăciun, de esenţă molid, în valoare de 208 lei.
Un alt bărbat, de 58 de ani, a fost amendat duminică la ora 8.30, după ce a fost prins transportând cu un autoturism 8 brazi, în valoare de 200 de lei, fără a deţine documente de provenienţă, respectiv având avizul primar de însoţire expirat.
În toate cele 4 cazuri, materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodia ocoalelor silvice Sudrigiu, respectiv Tinca (în cel în cel din urmă caz), iar şoferii s-au ales cu amenzi pentru delicte silvice.
"Poliţiştii bihoreni continuă activităţile de prevenire şi combatere a delictelor silvice prin instituirea filtrelor specifice în judeţul Bihor, patrulări în fondul forestier naţional precum şi prin controale la depozitele de profil, urmând să aplice sancţiuni, dacă situaţia o va impune", încheie comunicatul.