Printr-un comunicat de presă emis de Compartimentul de presă-imagine, Consiliul Judeţean a anunţat că preşedintele Pásztor Sándor a făcut luni o vizită pe şantierul viitorului campus pentru învăţământul special, pentru care ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 12 august.

Acesta ar urma să fie amenajat pe strada Ceyrat din Oradea pe o suprafaţă desfăşurată de 18.981 metri pătraţi, unde ar urma să fie construite patru corpuri de clădire, iar altele două să fie renovate, pentru învăţământul special primar şi gimnazial, cabinete medicale şi bibliotecă, sală de mese şi hidroterapie

Construcţia a fost pornită de Consiliul Judeţean ca investiţie din fonduri proprii, dar fără ca instituţia să aibă cele 78,15 milioane lei necesare, astfel încât pe 20 august Pásztor a anunţat că i-a cerut ministrului orădean al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, finanţarea ei din bani de la UE.

"După mai multe consultări cu ministrul Fondurilor Europene se vor asigura resurse financiare stabile pentru finalizarea obiectivului prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă", se arată în noul comunicat al Compartimentului presă-imagine al CJ Bihor.

Cu toate că în bugetul CJ Bihor nu existau bani pentru derularea lor, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pentru ca asocierea de firme Drum Asfalt şi Trameco (ambele din grupul Selina) şi Struktoplan să poată turna fundaţiile.

În comunicat, se mai menționează că CJ Bihor vrea şi realizarea unui liceu tehnologic pentru copiii care termină ciclul secundar-gimnazial în învăţământul special, acesta urmând să coste 55,41 milioane lei, fără a preciza sursa de finanţare.

Şeful CJ Bihor Pásztor Sándor nu mai candidează pentru un nou mandat, fiind nevoit să se retragă, iar acţiunile sale din campania preelectorală şi electorală survin pe fondul criticilor că, sub conducerea sa, instituţia a ratat absorbţia de fonduri europene semnificative şi n-a reuşit să încheie nici măcar proiectele preluate de la predecesori.