Va fi un nou sfârșit de săptămână intens la ERA Park. Centrul comercial va găzdui, sâmbătă și duminică, încă o tură de activități atractive pentru cei mici, în vreme ce adulții se pot delecta la o nouă ediție a târgului de antichități.

Sâmbătă, între orele 10 și 18, aproximativ 30 de expozanți din toată țara vor veni sub cupola centrului comercial, aducând în fața orădenilor o multitudine de obiecte vechi, începând cu bijuterii valoroase, timbre, monede şi bancnote vechi, până la colecții impresionante de artă, tablouri, porţelanuri și vase din argint. Iubitorii de chilipiruri vor avea de unde alege!

Pentru cei mici, distracția va începe sâmbătă, la ora 17, în zona cupolei și a galeriei Carrefour, cu deja tradiționalul atelier de teatru susținut de actorii de la Teatrul Mic din  Sibiu. După cum se știe, evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu al ERA Park, la finalul căruia, în luna decembrie, participanții vor fi în măsură să pună în scenă o piesă de teatru și un număr de magie.

Duminică,tot de la ora 17, prichindeii sunt invitați să pășească din nou în lumea LEGO. Mii de piese originale, atât din seturi clasice cât și din cele tematice, precum LEGO Friends, Star Wars sau Nexo, îi așteaptă pe micii constructori pentru a le pune imaginația la contribuție.

Ca de obicei, evenimentele vor fi supravegheate de animatori, care le-au pregătit prichindeilor și o sumedenie de surprize. Intrarea este liberă pentru toată lumea!

Mai multe despre evenimentele ERA Park Oradea aflați accesând site-ul era-oradea.ro, respectiv pagina de Facebook ERA Park Oradea.