Acţiunea "Prânzul pe roţi", desfăşurată de Administraţia Socială Comunitară Oradea de la începutul lunii decembrie, s-a încheiat pe 7 martie.

În cadrul acesteia, ASCO a încheiat un parteneriat cu Colegiul Tehnic Transilvania, pentru a pregăti câte 30 de porţii de mâncare pe zi care au fost ulterior livrate persoanelor fără adăpost din oraş. "Am convenit să plătim 5 lei pe porţie şi cei de la Colegiul Transilvania ne-au oferit şi maşina lor de transport alimente", a spus Arina Moş, directorul ASCO.

Cele 30 de persoane fără adăpost au fost căutate la ora prânzului în diverse puncte din oraş, precum în zona Pieţei Cetate, în Parcul Bălcescu, dar şi în zona uzinelor dezafectate de pe strada Borşului.

"I-am căutat în zonele în care ştiam că stau. După prima săptămână beneficiarii s-au adunat la ora prânzului", a precizat Dănuţ Cheregi, şeful Serviciului Marginalizare Socială din cadrul instituţiei. Masa a constat în două feluri de mâncare şi pâine.