Spectacolul "Bordel" de Gabriel Barylli, realizat de Teatrul Regina Maria în parteneriat cu Teatrul Pygmalion din Viena, se joacă în această săptămână, vineri şi sâmbătă, în capitala Austriei.

În data de 15 februarie, în rolul Mariei va juca Julia Prock-Schauer, o cunoscută şi apreciată actriţă a publicului austriac, iar în data de 16 februarie, actriţa Trupei Iosif Vulcan, Georgia Căprărin va interpreta acelaşi rol. Rolul lui Martin în ambele spectacole va fi interpretat de actorul Daniel Vulcu. Regia artistică, scenografia şi ilustraţia muzicală poartă semnătura lui Ţino Geirun.

Spectacolul "Bordel" nu este la prima reprezentaţie nici pe scena vieneză, nici pe cea orădeană. Acesta a avut premiera oficială pe data de 12 iulie 2012 la Viena şi a fost prezentat pe 29 septembrie 2012 în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt din Oradea, iar de atunci s-au succedat mai multe reprezentaţii la Teatrul Regina Maria. De fiecare dată spectacolul s-a jucat cu casa închisă.