Pentru luna mai, Teatrul Regina Maria a pregătit premiera "La "Iunion", birjar!", în regia artistică a lui Daniel Vulcu, un spectacol de muzică şi cabaret realizat după 11 schiţe a lui Ion Luca Caragiale.

Spectacolul aduce în prim plan atmosfera anilor 1900. "Am dorit să recreem parfumul epocii respective, avându-l în rol principal la Caragiale, prin schiţele lui, cărora li se alătură melodii din perioada respectivă. Şi, pentru ca formula să fie completă am adăugat şi câteva numere de iluzionism", a declarat managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Atmosfera de la terasa "Iunion" cu muzica şi dansurile acelor vremuri se va regăsi într-un spectacol de cabaret vesel, pigmentat cu muzică live. Schiţele lui Caragiale vor fi prezentate tot la această terasă, unde vor veni şi cântăreţi.

Partea muzicală va fi asigurată de soliştii Ana Maria Georgescu, Dorin Griguţă (Teatrul de Revistă Baia Mare) şi Marcel Mârza (Teatrul de Revistă Baia Mare). Interpreta Ana Maria Georgescu va intra în pielea Mariei Tănase, cântând câteva dintre melodiile acesteia, dar şi o versiune adaptată vremurilor vechi a cântecului "Ochii tăi". "Este un vis de-al meu să am un rol într-o piesă de teatru. Nu aş putea să o imit pe Maria Tănase, ci doar să mă las inspirată de ea", a declarat cântăreaţa la aceeaşi conferinţă. Partea de magie a spectacolului va fi asigurată de Eduard Maliţa şi Bianca Oniţa.

Schiţele care vor recrea lumea lui Caragiale sunt: "O noapte furtunoasă", "Articolul 214", "CFR", "Mofturi", "Infamie", "La poştă", "Cum vorbesc ţăranii", "Gazometrul", "Five o'clock", "Amici" şi "Proces verbal".

Din distribuţie fac parte actori ai Trupei Iosif Vulcan - Andreea Gabor, Georgia Căprărin, Dania Şinca, Denisa Vlad, Corina Cernea, Ion Abrudan, Alina Leonte, Mirela Lupu, Alexandru Rusu, Petre Ghimbăşan, Pavel Sîrghi, Sebastian Lupu, Răzvan Vicoveanu, Daniel Vulcu, Alin Stanciu, Andrei Gliga, Eugen Neag şi Radu Tudor, dar şi dansatori ai Ansamblului Artistic Profesionist Crişana (Roxana Sălăgean, Ioana Laza, Andrada Ciocan, Lavinia Mocanu, Daniel Titi Sandro, Mircea Dărăban, Călin Covaciu, Florian Adameţ) şi orchestra aceluiaşi ansamblu, condusă de dirijorul Eduard Albina şi compusă din Florin Bonţu, Petre Frasin, Florin Sfârlea, Cătălin Ardelean, Nicu Moldovan şi Nicolae Gomboş.

Scenografia spectacolului este semnată de Vioara Bara, în timp ce coregrafia de Baczó Tünde. Premiera a fost programată pe 12 mai, de la ora 19, la Sala Mare, biletele fiind puse deja în vânzare la Agenţia Teatrului şi pe site-ul biletmaster.ro. Preţul unui bilet este de 35 lei pentru lojile centrale, 30 lei lojile laterale, 25 lei în sală şi 20 lei la balcon. Următoarea reprezentaţie va avea loc miercuri, 15 mai, de la ora 19.