Sebastian Lupu, actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, cunoscut inclusiv datorită popularității sale pe TikTok, unde are aproape 1 milion de urmăritori, a trecut în etapa următoare a emisiunii culinare „Chefi la cuțite”, după ce a obținut patru cuțite din partea juraților.
În ediţia difuzată duminică seara la Antena 1, Lupu a prezentat un preparat tradiţional, varză à la Cluj, „cum se făcea acum 70 de ani”, după cum a explicat actorul.
Preparatul a fost însoţit de pălincă de Bihor, ambele fiindu-le oferite noilor juraţi ai emisiunii: Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Ştefan Popescu şi Chef Orlando Zaharia.
Aceştia au preluat rolurile în urma plecării echipei formate din Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea la ProTV, unde au reluat formatul MasterChef.
„Nu sunt bucătar vestit, dar cu ceea ce vă fac eu de mâncare acum o să vă răstoarne sistemul de valori”, a spus Sebastian Lupu în fața chefilor.
Preparatul său a fost bine primit de cei patru chefi, iar Richard Abou Zaki a sublinat că gustul preparatului făcut de Sebastian Lupu i-a adus aminte de copilărie.
În timpul emisiunii, actorul a povestit despre popularitatea sa pe TikTok, unde a devenit viral în doar două săptămâni de la debut. „Am făcut 198.500 de urmăritori în două săptămâni. A explodat!", a spus artistul, menţionând că a devenit "unul dintre cei mai cunoscuţi actori la ora actuală".
Profilul de TikTok al lui Lupu, unde acesta postează videoclipuri cu bancuri ori poezii, a adunat în trei ani aproape un milion de urmăritori şi 45,7 de milioane de aprecieri.
Sebastian Lupu, cunoscut şi pentru dublajul de voce în desene animate precum Simsala Grimm, Pokemon, X-Men şi Ben 10, a relatat că aceste activităţi l-au făcut o figură recognoscibilă.
„Unul din patru oameni mă opresc pe stradă. M-am şi speriat când am venit în Bucureşti şi mă saluta lumea pe stradă zâmbind. Îmi spun «domnu de pe TikTok», «Simsala Grimm», «Sunteţi vocea copilăriei» sau «domnu' care spune poezii»”, a spus actorul.
Sebastian Lupu a primit cele patru cuţite, semn că a fost acceptat în emisiunea-concurs, şi a trecut în etapa bootcamp, declarând surprins că nu s-a aşteptat să treacă mai departe: „Mă bucură foarte mult faptul că sunt patru cuţite”.