Torţionarul Ion Ficior a fost pus sub acuzare pentru genocid, în dosarul privind moartea unor deţinuţi la Colonia de muncă Periprava,unitate pe care a condus-o în perioada 1958-1963, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au citat pe Ion Ficior pentru a-i aduce la cunoştinţă învinuirea de genocid, în dosarul deschis în urma denunţului formulat la adresa fostului comandant al Coloniei de muncă Periprava de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Avocata lui Ion Ficior a declarat, joi, la ieşirea din Parchetul instanţei supreme, că acesta a fost pus sub acuzare de procurori pentru infracţiunea de genocid, precizând că fapta este gravă, "dar în realitate lucrurile nu stau chiar aşa".

"Dacă ne gândim la fapta de genocid, atunci, da, ea este gravă, dar în realitate lucrurile nu stau chiar aşa", a spus avocata. Aceasta a precizat că în continuare se vor face toate demersurile pentru o apărare corespunzătoare.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înregistrat în 19 septembrie denunţul pentru genocid formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc  împotriva colonelului (r) Ion Ficior.

IICCMER a arătat în denunţ că Ion Ficior, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi la Periprava.

Reprezentanţii IICCMER au arătat că regimul de exterminare pus în aplicare de Ion Ficior era caracterizat prin lipsa hranei, a medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, bătăi şi alte violenţe, lipsa condiţiilor elementare de trai şi, nu în ultimul rând, prin numărul impresionant de decese survenite.

"Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc mai precizează în cuprinsul denunţului că a identificat cel puţin 103 cazuri de deces, înregistrate în perioada 1958-1963, în rândul deţinuţilor politici de la Periprava, perioadă în care numitul Ficior Iosif Ioan a exercitat funcţii de conducere a coloniei de muncă", a precizat PICCJ în comunicat.

IICCMER a solicitat în 18 septembrie Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.