Profesorii bihoreni nu se înghesuie la funcţiile de şefie. Dosarele actualilor inspectori şcolari adjuncţi, Kery Hajnal (foto) şi Codruţa Bogdan, sunt singurele depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, pentru ocuparea celor două funcţii.

De asemenea, pentru şefia Casei Corpului Didactic şi-a depus candidatura doar directorul în exerciţiu, Carmen Bodiu.

„Dosarele au fost deja depuse la Ministerul Educaţiei, care va organiza concursul între 20 aprilie şi 29 mai”, a declarat, luni, inspectorul şcolar general Nicolae Avram, pentru BIHOREANUL.

Kery Hajnal este inspector şcolar general adjunct din martie 2011, în timp ce colega ei Codruţa Bogdan a fost numită pe această funcţie în septembrie 2014. Carmen Bodiu conduce CCD Bihor din octombrie 2012.

Ministerul Educaţiei a organizat şi concursul pentru funcţia de inspector şcolar general, dar fără un rezultat: doi dintre cei trei candidaţi au fost descalificaţi, iar al treilea nu a promovat examenul. Astfel, Nicolae Avram a fost reconfirmat pe funcţie până la data de 31 august 2015, printr-un ordin al ministrului Educaţiei.

Citeşte pe această temă şi articolele:

"Se caută şefi adjuncţi pentru IŞJ Bihor şi director pentru Casa Corpului Didactic"

"Nicolae Avram rămâne şeful IŞJ Bihor"