Cele mai recente date publicate de Grupul de comunicare strategică al Guvernului arată că în judeţul Bihor au fost confirmate, până luni la prânz, 52 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, iar în ţară numărul total al îmbolnăvirilor a depăşit 4.000, fiind vorba mai precis de 4.057 de cazuri confirmate.

Din totalul pacienţilor, 406 au fost declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi. Între aceştia se numără şi 5 pacienţi din Bihor, potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică.

De asemenea, 157 de bolnavi au decedat de la începutul crizei COVID-19 în România. Dintre aceştia, doi sunt bihoreni, unul de 70 de ani, iar celălalt de 82 de ani.

Totodată, la nivel naţional, 179 de pacienţi sunt internaţi pe secţii de Terapie Intensivă. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 40.987 de teste.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată se află 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.